Seria prajiturilor cu mere continua! Dupa tarta cu mere, care este grozava atit ca gust cit si ca aspect, am facut acum o placinta. Creatie personala de data aceasta. De fapt semi-personala, caci reteta aluatului o am de la o 'coronita cu fistic, nuci si jeleu de fructe' deosebit de gustoasa si frumoasa (sper sa postez reteta cindva). Insa pentru ca devenise aproape necesar sa fac o placinta (si nu o tarta!) - din motive de vazut la altii si vrem neaparat si noi - am nascocit aceasta reteta, banuind ca n-are ce sa fie rau. Da, mi-a luat ceva timp; nu munca efectiva este de durata, ci timpii de asteptare sunt destul de lungi. Practic, cam ca la un cozonac, aceeasi poveste. Cind avem de-a face cu un aluat framintat/dospit, trebuie sa asteptam, asta e. Iar eu de fapt si de drept nici nu ar trebui sa ma pling prea mult, caci aluatul il pregatesc de foarte multi ani de zile cu ajutorul masinii de piine, de care sunt extrem de multumita. Ultima data cind am framintat la mina a fost acum vreo 10 ani: promisesem sa fac doi cozonaci pentru un party la servici, asa ca in ziua precedenta ne-am pus amindoi pe treaba; am framintat pe rind aluatul dupa metoda clasica - cu miinile pline de ulei boxam bila de aluat, dupa care o ridicam la o altitudine de cel putin juma de metru si apoi - poc - dadeam cu ea de masa din bucatarie, de se clatina tot blocul; pe la 10 noaptea vecinii nu au mai rezistat si au inceput sa ne bata in calorifer. Nu e nici o gluma, it is a true story. O munca de salahor, insa rezultatul a fost absolut spectaculos. Am obtinut cei mai pufosi cozonaci EVER, ne-egalati de atunci. Insa raportul cozonac-munca nu se justifica totusi, prea multa munca/chinuiala. Capitol inchis, deci. Sa framinti aluatul cu mina e ca si cum ai spala rufele la mina in loc de a folosi masina de spalat, sau e ca si cum ai da cu matura prin toata casa in loc de aspirator sau.. sau.. sau nenumarate alte exemple. Parerea mea sincera, nu se merita, cel putin in zilele noastre, de cind s-a inventat MASINA. Care masina da rezultate asa de bune. Ca de exemplu in cazul de fata, al placintei cu mere:
Ingrediente:
- aluatul: 500 g faina (de preferat de tipul 505), 1 pliculet drojdie uscata, 1 ou, 1 pliculet zahar vanilat (sau esenta de vanilie),75 g zahar, 75 g unt, 200 g lapte, 1 praf de sare
- umplutura: 5 mere mari, 5 linguri de zahar, optional: stafide, scortisoara dupa gust
Mod de preparare:
- Aluatul: l-am facut la masina de piine. Am incalzit foarte usor laptele, l-am turnat in cuva masinii, dupa care am adaugat, in ordinea urmatoare: untul bucatele, zaharul, oul, un praf de sare, faina si la sfirsit drojdia uscata. Nu trebuie amestecate, asta o va face masina de piine. Am dat drumul apoi la masina pe programul 'aluat', care dureaza in cazul meu 1 ora si jumatate. Si pentru ca mai trebuia sa creasca, dupa terminarea programului, am pus in continuare la programul manual, care la mine e programat sa mentine temperatura constanta la ~50°C. A mai durat ~30 minute pina cind aluatul ajuns sa 'ridice' practic capacul masinii, deci crescuse suficient.
- Umplutura: am curatat merele (de tip Boskoop) de coaja si de cotor, le-am ras, le-am amestecat cu zaharul si apoi le-am calit pentru ~10 minute. Daca folositi mere care lasa mult suc, atunci e bine sa le stoarceti cu mina inainte de a le cali. Iar zaharul trebuie folosit dupa gust, bineinteles.
- Am intins aluatul intr-o foaie de aproximativ 60x30 cm, pe planul de lucru bine infainat. Am distribuit uniform merele calite. Optional: se poate pesara scortisoara si adauga stafide. Am rulat strins foaia de aluat. Deci am obtinut un sul de 60 cm pe care care l-am impartit in 12 bucati egale (o metoda simpla: se taie intii in doua, apoi jumatatile obtinute iarasi in cite doua bucati, iar acestea la rindul lor in cite 3 bucati), fiecare bucata avind asadar aproximativ 5 cm lungime. Pentru taiat am utilizat un cutit foarte bine ascutit, insa chiar si asa s-au cam turtit un pic, insa nimic grav. Mai exista o metoda, pe care de altfel o utilizez si eu din cind in cind, si anume se poate taia cu ajutorul unui fir de ata - se trece ata sub aluat si se face un nod, astfel incit aluatul va fi taiat. Ca fapt divers: nu stiu daca stiti, dar bunicii nostri aveau obiceiul sa taie mamaliga cu un fir de ata..
- Cele 12 bucati de aluat umplut se aseaza cu grija in tava tapetata cu hirtie de copt, tava mea cu inel detasabil avind diametrul de 26 cm. Se lasa la crescut pentru ~20 min la caldura, mai precis am bagat tava in cuptorul incalzit la 50°C si apoi stins. Creste foarte frumos, asa cum se vede in poza de mai jos:
- Dupa ce a crescut, am uns placinta cu un pic de lapte si am presarat putin zahar. Bineinteles, se poate unge si cu galbenus de ou amestecat cu o lingura de lapte, sau cu ou batut etc, exista deci mai multe variante, fiecare foloseste ce vrea. Placinta s-a copt apoi ~45 min la cuptorul preincalzit la 175°C, pe treimea de jos a cuptorului. Am acoperit cu folie de copt (pur si simplu am asezat-o deasupra, fara s-o fixez) in momentul in care a inceput sa se rumeneasca evident. Cred ca s-a intimplat cam dupa 20 min.
- Ar trebui taiata abia cind se raceste complet, in mod ideal a doua zi. Ceea ce nu se prea intimpla, stiu. Caci primul lucru pe care l-am facut eu personal cind am scos tava din cuptor si am indepartat inelul (era inca destul de calda), a fost sa desprind un 'trandafir' si sa 'vad cum a iesit'. Altfel, cind e rece, se poate felia ca un tort normal si e foarte fain asa, caci se vede un model ca o blana de zebra.
No comments:
Post a Comment