Pages

Thursday 9 October 2014

Castane la cuptor


Urmarea fireasca a postului precedent (cules de castane la Muntele Maimutelor - un titlu interesant, nu-i asa) este o reteta pe baza de castane. Concret, am facut castane la cuptor. Rectificare: nu eu am facut, ci THE Husband aka THE 'Head' of the family. Caci da, se mai intimpla si minuni pe lumea asta, ce-i drept incadrate la categoria 'retete cu un singur ingredient'.. Lasind gluma la o parte, THE Man chiar si-a facut treaba temeinic (in veci nu as fi avut atita rabdare sa pregatesc castanele pentru copt) si rezultatul s-a lasat vazut: cele mai bune castane coapte pe care le-am mincat vreodata, mai bune decit cele achizitionate de la magazin si chiar decit cele cumparate din tirgurile traditionale de Craciun. Probabil si pentru ca erau super proaspete, si pentru ca erau de la Muntele Maimutelor, si pentru ca le-am cules chiar noi si pentru ca.. In sfirsit, ne-au placut la toti.


Ingrediente:
- castane crude cit sa umple o tava de cuptor, fara sa se suprapuna

Mod de preparare:
  • Castanele se despica in cruce, folosind un cutit (sau un briceag, in cazul de fata) foarte bine ascutit. Atentie la degete! Cel mai bine de executat crestatura pe partea umflata, cu 'cocoasa', din motive evidente.
  • Se distribuie apoi pe o tava, tapetata cu hirtie de copt (optional).
  • Se coc in cuptorul preincalzit la 200°C pentru ~30 minute. Castanele vor 'inflori' practic, asa cum se vede atit atit in prima poza, si, poate chiar mai bine, in acest close-up de mai jos:
 

In poze se poate observa deasemenea un fel de puf, acoperind atit miezul, cit si partea inferioara a coajei. Ca acopera coaja nu este absolut nici o problema, nu deranjeaza pe nimeni, insa faptul ca se regaseste si pe miez este un 'feature' care nu este pe gustul tuturor. Se poate indeparta cit de cit cu mina sau folosind un servetel (sau utilizind poate o alta metoda, inca nepatentata, inventata de o mama super-motivata). Nu stiu daca e specific castanelor pe care le-am cules noi sau poate la toate asa si n-am observat pina acum??

Castanele se usuca destul de repede si, daca nu sunt pastrate in conditii corespunzatoare, mucegaiesc usor. Asa ca am cautat pe net o metoda de a le pastra pe timp mai indelungat. Cea mai interesanta varianta gasita a fost cea a conservarii prin congelare. Prin urmare, am pus la congelator citeva pungute cu castane gata crestate. Cind le vom folosi, le vom da la cuptor direct, fara a la dezgheta. Sper sa functioneze.

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...